2017-01-28

Râsul, opiumul românilor?

Se spune că bancurile cu Ceaușescu erau create chiar de fosta securitate, pentru a avea oamenii o supapă a supărării, ca să nu răbufnească altfel. Nu știu dacă este așa, însă umorul este într-adevăr o sabie cu cel puțin două tăișuri.

Umorul poate să te ajute să îți fie frică mai puțin de ceva copleșitor, însă în același timp diminuează importanța și periculozitatea faptelor la care se referă. Nimeni nu explică copilului pericolul mașinilor râzând, ar fi total inutil, nu? La fel și lucrurile grave, și care nu sunt chiar copleșitoare, merită tratate cu cea mai mare seriozitate, umorul doar diluând importanța problemei.



Umorul înainte de '89

Ca români, suntem maeștri în bășcălie, am învățat să supraviețuim așa. În vremea securității ceaușiste care răspândea frica, era un mecanism de apărare rezonabil - scădea teroare de a fi pe neașteptate "săltat" pentru că ai spus cine știe ce care nu a convenit partidului. Îmi amintesc că eram doar un copil înainte de Revoluția din '89 (gen clasa a 7-a) și începusem să ascult Europa Liberă. Era  un post de radio emis din afara României care vorbea de rău regimul comunist. Avea Mircea Crișan o pastilă de umor de 10 minute care îmi plăcea cel mai tare.

Părinților le era frică că "securitatea" ar fi putut să afle și să fim arestați, însă se simțea că regimul obosise, parcă nici oamenilor nu mai păsa atât de mult să își ascundă gândurile. Apoi a venit Revoluția, oricine i-a aprins fitilul a găsit majoritatea oamenilor sătui de minciună și ipocrizie. Nu știu cât am înțeles atunci ce e cu Revoluția, la început am crezut că este un teatru (juca Caramitru), apoi m-am bucurat. L-am crezut atunci pe Iliescu, cu zâmbetul lui dezarmant, până când am ajuns prin facultate și am început să înțeleg cum a distrus cu cruzime orice opoziție, prin manipulări și inclusiv mineriade.

Chiar mult înainte de '89, prin anii '70, se făceau "șopârle" prin care se ironizau fin diverse lucruri de care nu aveai voie să vorbești. Era un mod de a comunica celor din jur că și alții gândesc la fel, că nu ești singurul nebun. Aici iar umorul a avut o menire adaptativă.


Creierul și râsul

Râsul pare să fie un mecanism natural al creierului prin care omul învață să evite să facă lucruri caraghioase. Râdem atunci când cineva face o prostie și cade. Râdem atunci când bancul ne duce judecata spre o idee greșită și descoperim care era de fapt adevărul - atunci când vine poanta. Ne amuză diferența dintre aparență și esență, cum se spunea la școală, tot un fel de raționament greșit, deconspirat apoi. Din câte știu nu este perfect elucidat mecanismul și există multe feluri de umor inexplicabile, însă această teorie mi se pare cea mai rezonabilă. De exemplu râdem atunci când cuiva i se face o farsă, dar probabil evenimentul este procesat la fel ca și cum ținta farsei ar fi făcut ea o prostie care i-a cauzat problema (nu s-a prins?).

Interesant este că umorul are în general o funcție de blocare a unei direcții de gândire. Spunem de exemplu: "mă gândeam la ceva și apoi am râs de cât de fraier sunt, așa că am renunțat să mai explorez acea idee prostuță". Dacă e amuzant, e clar că nu e foarte grav, creierul poate să noteze acea problemă ca pe o chestie neserioasă și să se ocupe de alte lucruri care par mai importante.

Umorul poate funcționa destul de bine pentru a inhiba anumite obiceiuri care sunt ironizate de către umoriști. Nu vrei să ajungi și tu ținta bășcăliei altora, făcând acele lucruri. Și aici este un rol pozitiv de învățare al umorului, inhibând anumite comportamente neacceptate social (ex: avariția, orgoliul).

Apoi apare capcana majoră. Dacă râzi de un lucru grav, gen o nedreptate pe care o face cutare politician, automat îi reduci din gravitate și importanță. Dacă ai râs de ea, pentru creier înseamnă automat că nu este atât de grav, deci nu e foarte important să o corectezi. Aici apare efectul de "amorțire", pe care umorul (la fel ca și opiul) îl poate avea asupra societății atunci când este prost direcționat. Râdem și ni se pare că am făcut suficient. Râdem și învățăm să tolerăm lucruri grave, pentru că par doar niște mici prostioare amuzante. Să fie bine asta?


Umorul și politica actuală

Politicienii versați știu deja cum să folosească umorul doar în avantajul lor. Este o greșeală tactică gravă să folosești umorul ca armă împotriva unei amenințări redutabile. PSD știe să folosească adjective gen "fasciști", "criminali" pentru a-și mobiliza electoratul. În partea cealaltă, doar Băsescu a mai avut intuiția politică să vină cu "mogulii", și a funcționat. Dacă faci mișto de Dragnea sau Ponta, pur și simplu îți demobilizezi propriul electorat, devine o chestie care pare prea inofensivă pentru a face efortul să lupți cu ea.

Umorul poate fi folosit cel mult pentru dezangajarea susținătorilor nehotărâți din tabăra adversă. Nici atunci nu funcționează foarte bine, oamenii hotărâți nu o vor lua în seamă. Iliescu a încercat cu Mircea Geoană numind-ul "prostănac", însă asta nu l-a oprit pe acesta din urmă să câștige pe moment susținerea partidului.

Auzeam că în campania electorală, televiziunile PSD+ALDE au inventat tot felul de diminutive stupizele pentru Nicușor Dan, pentru a-l face să pară mai puțin important pentru eventualii simpatizanți. Dar nici asta nu cred că a funcționat prea mult, la fel cum "dottore" nu cred că a avut mare efect relativ la Victor Ponta. Și apropos, măscăria aia cu "M" pornind de la numele lui Victor Ponta sper că a inventat-o PSD, pentru că, cel mai probabil, a activat și mai tare electoratul PSD.


Cuvânt de final

Dacă vrei să faci bășcălie de ceva, fă mișto de obiceiurile care îți par ridicole, șanse sunt ca unii să le  evite pe viitor. Dacă însă duci o luptă cu o tabără determinată și vrei să câștigi susținerea altora, nu folosi umorul la adresa adversarului. Asta doar îi va demobiliza pe propriii tăi aliați și eventual îi va înverșuna pe susținătorii adversarului prin jignire. Nimeni nu iese la luptă contra unor clovni amuzanți.

Dacă vrei ca oamenii să lupte pentru cauza ta, arată-le seriozitatea implicațiilor și riscul la care se expun dacă nu iau atitudine. 

P.S. Nu faceți glume cu PSD. PSD nu glumește...


Niciun comentariu:

Facebook