Piața Unirii, eternele gropi

În zona Piața Unirii au început anul trecut niște lucrări care nu s-au terminat nici până acum, par abandonate. Mai ales atunci când plouă, accesul la metrou este dificil din cauza gropilor pline cu apă.

Scriam acum un an cum domnul primar Sorin Oprescu s-a apucat înainte de alegeri să facă circulația mai ușoară în zonă, dărâmând chioșcurile și eliminând comerțul stradal. Chioșcurile au dispărut, dar comerțul stradal încă este tolerat.

Scriam și în iunie 2012 că zona este plină de gropi care îngreunează circulația. Cam prin toamnă cred că s-au apucat să pună niște dale de piatră, și i-a apucat iarna. Soluția tehnică pare cam proastă oricum, dalele au început să se miște imediat după instalare.

Acum este din nou primăvară și zona arată tot bombardată, trebuie să sări din piatră în piatră ca să intri la metrou. Oare până la alegerile viitoare se va mai lucra acolo ?

Haideți domnule primar, că se poate, spuneați că nu vă plac lucrările neterminate care durează la nesfârșit...

P.S Articole și mai interesante scrise de mine în engleză: