2012-01-29

Concedierile


Concedierile

  In principiu, la nivel de societate (țară), mai puțini oameni care muncesc înseamnă o producție mai mică, deci o bunăstare medie mai mică.


În acestă logică, concedierile nu sunt un lucru bun pentru bunăstarea țării exceptând situațiile:

1. Dacă oamenii concediați nu produc bunuri nici direct nici indirect, precum excesul de personal într-o administrație de stat supradimensionată. În acest caz, concedierea are ca rezultat scăderea cotei de bunuri distribuite celor nefolositori și creșterea cotei de bunuri a celorlalți. Teoretic cei disponibilizați vor fi motivați să își găsească o activitate mai productivă unde să se angajeze. De multe ori sunt stimulați să plece (plăți compensatorii) exact oamenii care fac treabă și care își pot găsi ușor alt serviciu, rezultând o scădere a serviciilor în locul de unde pleacă.

2. Daca concedierile motivează pe cei rămași să producă mai mult. Un șomaj dus spre zero la sută precum în comunism înseamnă o motivație mică de a produce mai mult și mai eficient decât alții, întrucât o parte din bunuri îți revin oricum (salariu minim pe economie).

3. Dacă resursele care nu mai sunt utilizare ineficient de către industria X pot fi folosite pentru a produce bunuri mai utile în industria Y. Acesta poate fi cazul industriilor energofage, cu condiția să apară alte ramuri mai productive care să valorifice energia economisită.


 Din acest punct de vedere, închiderea minelor după '89 n-a fost o mișcare foarte inteligent gândită. Mineritul chiar și "în pierdere" (ca bani) aduce mai multă plus-bunastare societății comparativ cu ținerea foștilor mineri ca șomeri (fac abstracție de poluare). Mai trebuie într-adevăr luat în seamă faptul că, fiind salariați, primesc la împărțire mai multe bunuri decât ca șomeri. Asta intră eventual la categoria "inechitate" și s-ar fi putut rezolva scăzând salariul.


  Concluzie: concedierile și închiderea firmelor în sine nu cresc bunăstarea țării. Dacă trebuie făcute, trebuie făcute cu cap, astfel încât să fie afectați în primul rând cei neproductivi. Apoi trebuie create condițiile pentru reintegrarea celor concediați în circuitul creării de bunuri, altfel per ansamblu bunăstarea țării nu crește. Reintegrarea poate fi ușurată prin scăderea fiscalității pentru firme, în special dările pe salariu.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2012-01-22

Merită renunțat la repartitoare ?


Merită renunțat la repartitoare ?


 Costul de citire/calcul care se duce la Ista reprezintă în jur de 10% peste factura Radet (statistică proprie, vezi mai jos). Asta înseamnă că renunțarea la repartitoare poate economisi cel mult acești 10% din factura de căldură. Pe de altă parte, este probabil ca, fără repartitoare, locatarii să consume în plus mai mult de 10%, caz în care este mai rentabil cu repartitoare.


2012-01-15

Stanford vs. România


Stanford vs. România
(despre învățământul românesc)

 Învățământul românesc produce oameni care au studiat în liceu integrale dar nu știu să facă defalcarea unui preț final în brut + TVA.


 Să comparăm de exemplu cum se predă informatica la un liceu din România versus un curs de inteligență artificială la Stanford University (o să vedeți că are sens comparația). Pe când la liceu eu am învățat algoritmi de căutare pe un graf G = (V, E), un curs de inteligență artificială de la Stanford University predă același algoritm pe un exemplu concret, mai exact pe ... harta României. Se exemplifică găsirea drumului cel mai scurt de la Arad la București, precum se vede aici. Este un curs introductiv, dar totuși, nu li s-a părut prea înjositor să folosească un suport intuitiv pentru prezentarea algoritmului.

 Cum o fi mai bine, ca în România sau ca la Stanford ? Păi să ne gândim ce se întâmplă când ai nevoie să aplici acele cunoștințe. Dacă ai învățat acei algoritmi pe exemple concrete, mintea asociază ușor problema cu metoda de rezolvare. Dacă ai învățat metoda doar aplicată pe un spațiu abstract atunci va fi o cale mult mai lungă a minții de la problemă la metoda de rezolvare. Apoi, metoda legată de lucruri concrete tinde să fie reamintită spontan mai des, deci va fi mai greu uitată.

 Nu spun că abstractizarea este rea, ea este necesară pentru a putea aplica aceeași metodă unor clase de probleme diferite. Doar abstractizarea prematură este rădăcina tuturor relelor ;)

 Aceasta este o continuare/detaliere a postului anterior. Ideea este că în lipsa unui suport intuitiv rezultatele elevilor se polarizează puternic.  Foarte puțini reușesc singuri să creeze legătura între metoda abstractă și lumea reală. Marea majoritate vor ajunge să nu aplice la viața reală nici cele mai simple metode pe care se presupune că le-au învățat.



Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2012-01-08

Românii și înotul


Românii și înotul

 Ce se întâmplă dacă arunci în apă 100 de copii care nu știu să înoate ?

 Câțiva vor învăța spontan să înoate. Pentru aceștia, capacitatea de a înota li se va părea atât de importantă pentru supraviețuire, încât vor dedica foarte multă energie dezvoltării ei. Dintre aceștia vor apare probabil câțiva buni performeri.

 Ceilalți copii vor trebui salvați de către instructori, când au luat suficientă apă la bord. Dintre aceștia, mulți vor fi suficient de traumatizați încât să nu mai învețe vreodată să înoate, rămânând cu o frică viscerală de apă. Alții vor reuși până la urmă să înoate, dar activitatea în sine nu va mai fi însoțită de plăcere, ci de un stres inconștient.

* * *

  Dar nu despre eficiența aceste metode de a învăța înotul vreau să vorbesc eu. La limită, ea poate fi utilă pentru a identifica talente naturale. În definitiv nu e absolut necesar ca toată lumea să știe să înoate... Dar dacă aplicăm același model pentru o întreagă societate, în legătură cu cele mai simple aspecte ale vieții ?

  Se spune că românii performează bine atunci când lucrează în străinătate. Mulți au rezultate peste media colegilor lor, sunt adevărați performeri. Sunt românii mai inteligenți decât ceilalți sau este educația românească mai bună ? Chiar puteți crede așa ceva ?

 "Marii performeri" români sunt de fapt doar un simptom al unei societăți care folosește metoda aruncării în apă pentru a învăța să înoți. Românii cresc într-un mediu social ostil, cu reguli foarte complexe și schimbătoare. De exemplu,, pentru a obține un lucru la care ai dreptul de la primărie trebuie să dezvolți un plan grandios, să evaluezi sistemul de pile și relații, să evaluezi cadoul cel mai potrivit, să descoperi între ce instituții ale statului trebuie să plimbi hârtii, să te gândești ce ai mai putea avea nevoie, deși nu ți s-a spus - nu se știe niciodată când îți mai trebuie un timbru fiscal sau o copie de buletin care nu se poate face acolo .


 Un mic procent reușește să supracompenseze și să dezvolte niște abilități deosebite pentru a face față mediului. Nu va fi neapărat vorba de inteligență, poate fi vorba de șiretenie, capacitatea de a minți credibil, agresivitate. Chiar și cei care dezvoltă aptitudini social încurajate (sport, știință) vor tinde să neglijeze alte aspecte importante ale vieții (vezi copiii-gimnaști fără copilărie). Se întâmplă asta întrucât experiența lor adaptativă la un nivel de stres maxim i-a convins că au o înzestrare deosebită,  care este foarte importantă, probabil mai importantă decât orice altceva.


 Ceilalți, care nu pot trece ștacheta pusă mult prea sus, rămân blocați undeva sub potențialul lor real, fără niciun reper pe care să se poată baza, amețiți de un mediu halucinant pe care nu-l pot cuprinde cu mintea, pentru că nici nu este omenește posibil. Aceștia nu vor avea încredere să construiască nimic pe termen lung pentru că nu găsesc nicio fundație pe care să se poată baza. Se vor teme permanent că orice construiesc poate fi năruit de ape. Chiar și ajunși într-o societate mai așezată, va continua să-i bântuie teama că pământul de sub picioare poate să dispară brusc și că vor ajunge iar să se zbată în apă pentru a-și salva viața.

* * *

Iată cum poți crea o societate cu un mic procent de performeri (buni la export) și, în același timp, cu o masă mare de oameni care nu-și ating nici pe departe potențialul, astfel încât nu pot construi societatea pe care ar fi capabili să o susțină (dacă s-ar fi maturizat în alt mediu). Noroc cu UE că ne mai forțează să înghițim ceva acquis comunitar, un fel de terapie psihologică făcută unui popor traumatizat încă de la vârste fragede.



Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

Facebook