Nevoia de valori

Nevoia de valori

Exemplul Google

 "Don't be evil" a spus Google și oamenii i-au urmat. Într-o traducere aproximativă "don't be evil" ar însemna "nu fi rău". Eu o înțeleg ca un model de bussiness care își propună să nu exploateze poziția sa pentru a obține avantaje mai mari decât beneficiile pe care le oferă. O altă versiune ar fi "You can make money without doing evil"

  Ce îi trebuie unei afaceri ca să devină prosperă ? Dincolo de bani investiți... dincolo de un Larry Page care să vină cu o idee revoluționară... dincolo de relații pentru a răzbate când ești încă mic ... dincolo de oameni inteligenți care să susțină creșterea ... dincolo de un mediu propice și un dram de noroc ?

  Eu cred că atașamentul la un set de valori care inspiră oamenii, atât din interior cât și din exterior este un ingredient obligatoriu pentru a crea și susține o organizație de mari dimensiuni.

 O companie care nu se dedică măcar implicit realizării unei misiuni sociale alături de propriul profit este sortită disoluției.

 Pentru ca oamenii să aibă încredere că nu vor fi folosiți atunci când compania poate profita inegal de clienții sau angajații săi, compania trebuie să demonstreze atașamentul la un set de valori pe care să demonstreze că le respectă.

 Majoritatea companiilor încearcă să respecte niște promisiuni implicite despre produsele lor : "produsele noastre sunt cool și ușor de folosit" sau "produsele noastre sunt de foarte bună calitate", sau "produsele noastre sunt ieftine și de calitate acceptabilă".

 Oamenii se feresc instinctiv de orice este imprevizibil, astfel încât nici măcar angajații nu vor fi fideli unei companii care se dovedește ușuratică în privința valorilor sale. Cine nu ia în serios acest aspect de obicei nu rezistă mult pe piață.


Politica

Aceleași probleme se pun și în organizatiile politice (partide, națiuni, alianțe). Pentru a rezista, organizațiile politice de orice fel au nevoie să inspire o personalitate bine definită, un set de valori de la care există încrederea că nu se vor abate.

 Chiar dacă aceste valori limitează oarecum opțiunile în anumite situații, pe termen lung nerespectarea valorilor poate avea efecte profund negative în credibilitatea internă și externă. Organizațiile politice sunt clădite pe aderarea la anumite valori. Încrederea se câștigă greu și se pierde foarte repede.

 SUA și-a asigurat supremația după al doilea război mondial și prin emanarea unui set de valori ("drepturile omului", "autodeterminarea națiunilor"). Romanii au construit și ei imperiul pe un set de valori care au inspirat o vreme oamenii și le-au dat în general o bunăstare pe care nu o aveau înainte (drumuri, apeducte).

 Timpurile se schimbă, liderii mai obosesc (chiar și imperiile), totuși nici un alt stat sau organizație supra-statală nu-și poate asigura "hegemonia" fără să aducă niște valori la care să adere cea mai mare parte a societății și care să aducă beneficii vizibile în interațiunea dintre membrii societății.

 China, India și lumea Islamică reprezintă bucăți mari de populație cu o anume coeziune și probabil cu latente vise de supremație. Totuși valorile lor sunt destul de incompatibile între ele și cu valorile democrațiilor europene sau ale statelor nord-americane.

 Deși suflă economic în ceafa SUA și aduce o tradiție culturală valoroasă, China nu a venit până acum cu un set de valori care să inspire. Chiar din contră, îngrădirea libertăților face ca China să fie un butoi de pulbere care poate exploda dacă nu este dezmorsat la timp. Mă aștept ca China să încerce în curând să își definitiveze și o ideologie pe care să o vândă altor nații (africane pentru început), dar cred că va fi foarte greu...

Încheiere

  "O soțietate fără prințipii, carevasăzică că nu le are" zicea un personaj al lui Caragiale. Eu cred că definirea unui set de valori la care aderă este necesară fiecărui om, fiecărei firme, fiecărui partid politic, fiecărui stat. Pe termen scurt poate fi util să îți calci principiile, dar pe termen lung este rețeta pentru dezastru.


Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului