2010-12-28

Praga - impresii

 Praga - impresii

Oraşul

Se ia centrul vechi din Sibiu, Sighişoara, cu cel din Braşov, ceva din Calea Victoriei (Bucureşti), un pic din Timişoara, se multiplică până la un Paris mai mic, se scade ceva modernitate şi înălţime, se adaugă un pic mai multă atmosferă medievală şi se obţine Praga. Am fost cam de mult în Budapesta, este similar dar parcă Praga este mai încărcat de istorie şi mai unitar ca stil.

 Praga este un oraş cu personalitate distinctă, unitară. Acoperişurile sunt roşii, clădirile în nuanţe de ocru, galben, oranj. Stilul arhitectonic este destul de unitar, cel puţin în centrul vechi pe unde am umblat în cele 3 zile.

 Au renovat frumos centrul vechi, au revopsit clădirile în stilul original (cred), au păstrat pavajul cu piatră cubică. Pentru a nu se aluneca, dau pe jos cu un fel de cărbune pisat care este foarte eficient, doar că umple şi magazinele. Am înţeles că au şi ei cel puţin o clădire care nu se încadrează în peisaj, dar n-am văzut-o.

 Străzile sunt în mare parte foarte înguste, cu sensuri unice pe care abia circulă o maşină. Multe părţi sunt rezervate traficului pietonal, ajungi mult mai uşor pe jos decât cu maşina. Oraşul se poate vizita practic doar pe jos. Taximetriştii nu prea opresc la trecerile de pietoni nesemaforizate, la cele semaforizate trebuie să apeşi butonul altfel aştepţi degeaba.

 De Crăciun au adus căsuţe cu mâncare tradiţională : cârnaţi, porc la foc de lemne, vin fiert, castane şi un fel de Kürtőskalács mai mici. Am înţeles acum ce vor să imite lângă Palatul Parlamentului în Bucureşti.

 Foarte plin de magazine de suveniruri, dar foarte plin !  Sunt de asemenea foarte multe magazine de fiţe, cu nume de geantă de politiciană Dâmboviţeană.

Vremea

 Brr, ce frig a fost. Teoretic şi în Romania sunt sub minus 5 grade ziua, dar să te plimbi ore întregi prin frig, îţi cam vine să îţi bagi piciarele în toate castelele (deşi nici înăuntru nu e mai cald).

Am luat un tur "all inclusive", cu masă medievală şi vaporaş, care a fost chiar fain, după ce am uitat frigul. Când mergi fără ghid mai poţi intra prin magazine să te încălzeşti, cu ghid a trebuit să suportăm eroic picioarele îngheţate.

Vaporaşul

 Ghidul de pe vapor aflând că suntem din Romania mi-a mulţumit ca n-am venit în '68. Mi-am amintit vag de "Primăvara de la Praga", o bucată de istorie destul de puţin aprofundată pe la noi. In 1968 Uniunea Sovietică, Bulgaria Polonia şi Ungaria au invadat Cehoslovacia pentru a înăbuşi democratizarea ţării. România şi Albania au refuzat să participe. Mai multe pe wikipedia.

 Neimplicarea României a fost o mişcare bună a lui Ceauşescu, apreciată internaţional, vă mai amintiţi de "nieamiestiecul iîn treburilii iintiernie alie altor statii". Bineînţeles Ceauşescu se temea că "aliaţii" ar putea veni şi la el în ogradă să-l înveţe cu tancurile cum să facă sluj mai ştiinţific, nu plângea el de soarta săracilor cehoslovaci. Ne-am facut totuşi un fel de prieteni cu această ocazie, una din puţinele gafe istorice pe care le-am evitat.


Liftul


Interesant cum necazurile sunt cele care unesc oamenii. Am simţit acea comuniune umană la un incident simplu : nu mergea liftul şi am aşteptat 2 minute împreună cu altă familie. S-a creat o legătură, ne-am salutat apoi când ne-am mai întâlnit prin hotel. Dispariţia nevoii de a împrumuta de la vecini nişte ulei sau puţină faină a cam înstrăinat vecinii.


Kafka


Am încercat să-i explic matelotului cum e cu "Kafka frate", există un muzeu pe malul râului. Nu ştiu cât a înţeles, nu se aştepta însă să fie atât de cunoscut Kafka.

 La întoarcere, din cauză ca luasem cu mine o carte citită deja, am cumpărat un Kafka în ... nu în original ci în engleză şi am citit o bucată aşteptând avionul (este vorba de Castelul).

 Prefaţa mă anunţă că a fost fiul unui neguţător evreu bogat (ceh), născut în Praga 1883 (a trăit înainte de primul război mondial!!), a lucrat în asigurări şi apoi a plecat la Berlin. Mă întreb dacă "Procesul" nu este cumva o metaforă a situaţiei evreilor alături de o metaforă a absurdităţilor unor medii birocratice ("Castelul" pare mai degrabă aceasta din urmă).



Oamenii

Oamenii sunt destul de ok, deşi cam aroganţi pe alocuri. Am observat patternul "eu am timp, tu nu ai, deci o să faci cum spun eu". Puţini vorbesc engleză să te poţi înţelege cu ei la un magazin, şi nici nu fac efort să-ţi explice. Chinezii sunt mai serviabili şi zâmbitori. La un magazin, un chinez cred că a încercat să mă păcălească cu ceva echivalent a vreo 5 euro. Sunt destul de mulţi chinezi în Praga, dar gătesc bine :)

Hotelul

O surpriză a fost că au cerut 50-100Euro garanţie la hotel (Adria), să nu plecăm fără să achităm eventualul consum din minibar, din care lipsea deja o sticlă şi în care era mâncare uitată. Se pare că era procedura standard, probabil că au avut experienţe...

Ce urăsc la hoteluri, şi creşte cu stelele (ăsta era de 4 stele), este că intră să-ţi cotrobăie prin cameră zilnic, uneori intră şi peste tine, nu ajută nici dacă pui "nu deranjaţi". Mi s-a întâmplat şi la 5 stele în Veneţia, a intrat peste mine dormind. Sincer, chiar n-am chef să-mi găsesc rufele aranjate în fiecare zi, cearşaful re-aranjat să mă chinui să il "deranjez" iar cum îl lăsasem...

Mic dejunul a fost foarte variat, oamenii stiu că ai nevoie de calorii să rezişti frigului ... De asemenea a fost curat, cald şi bine. Doar podeaua scâţâia groaznic, auzeam şi eu de la alte camere în toiul nopţii.

Limba

Inelul lu' Arabela, vă amintiţi ? Am stat destul de mult şi la televizor, vorbesc exact aşa : "Arrabelo, pane profesore..." :) Am văzut şi filme în stilul respectiv, cu caşcavalul acela de pânză în jurul gâtului. Limba îmi aduce mai mult a rusă mie (mai melodioasă), deşi pare că are şi influenţe germane.

Televizorul

Cu ocazia privitului la televizor am dat şi peste un post rusesc, unde era un film rusesc cu tărani ruşi care semănau foarte tare ca îmbrăcăminte populară şi comportament cu ţăranii noştrii autohtoni.

M-am culturalizat şi cu o telenovelă germană pe libretto italian (Nunta lui Figaro de Mozart), rula la CNBC. Poate nu era cea mai bună punere în scenă, dar mi se pare că artiştii se prostituau rău de tot pentru societatea de consum de la curtea regilor. Nu că aş crede eu foarte tare în artistul pur şi neînţeles, totuşi mi se pare că muzica transcede cu mult textul şi povestea.

Am văzut şi balet ("Spărgătorul de nuci" de  Ceaikovski). Se vede că necesită foarte multă muncă baletul, chiar şi viaţa/sănătate sacrificate. Nu m-am putut totuşi opri să mă gândesc că în spatele costumelor "clasice" stau nişte capricii (renescentiste?) desuete. Nu că sunt eu puritan, dar totuşi... Compoziţia este excelentă, mai rar atâtea bucăţi celebre într-o singură compoziţie. Din Figaro am recunoscut doar celebra arie...

Avionul 

 Am mers cu CSA ("taromul ceh"). Decolează/aterizează bine dar au avut întârziere şi la plecare şi la venire.

 La întoarcere avionul a fost plin de români. Am avut o strângere de inimă să nu mă simt prost de cine ştie ce purtări ale coneţionalilor. Nu a fost cazul, poate sunt eu prea stresat.

 Poate sunt ceva mai gălăgioşi românii decât media, dar nu mult. Au aplaudat la aterizare, obicei destul de ... specific la români şi ... intalieni cred. Am aplaudat şi eu. Mi se pare totuşi un obicei frumos chiar dacă poate desuet, uneori luăm prea în "normal" nişte lucruri care au în spate multă pregătire şi risc alături de pasageri.

Pământul

 La dus luminile oraselor se vedeau albe, se întindeau ca un mucegai, din ce in ce mai rarefiat spre margini. La întoarcere luminile orașelor se vedeau galbene, ca un depozit de aur pe o rocă. Probabil adevărul este la mijloc din nou ..

 Otopeni

 La Otopeni nu poţi lua decât taxi cu tarif dublu (Fly taxi şi mai nou Arsenal). După ce că sunt scumpi, mai sunt şi nesimţiţi unii dintre ei. A trebuit să mergem o grămadă până la "plecări" pentru a putea chema un taxi civilizat (a fost Meridian de data asta). La Otopeni este clar o piaţa concurenţială disfuncţională, de exemplu apa plată la 0.5l costă 7-9RON. Mă simt din nou acasă :)

"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

2010-12-20

Mergeţi pe stânga

 Mergeţi pe stânga

  Pe scurt : atunci când mergeţi cu maşina pe un drum cu prioritate, înainte de intersecţiile cu drumuri secundare, eliberaţi prima bandă (dacă este posibil). Este valabil de exemplu pentru ieşirile din benzinării, intrările pe autostradă, intrările pe Podul Grant, etc.


Nu ne mai trageţi pe dreapta... ;)

 Ideea cu eliberarea primei benzi mi-a venit de la un articol pe care l-am citit acum ceva vreme pe un blog, din păcate nu mai găsesc link-ul. Articolul se referea la problema ieşirii din benzinărie pe o şosea circulată. Este foarte util dacă autovehiculele se mută pe a doua bandă (dacă este posibil bineînţeles). Cel care iese din benzinărie are nevoie de o bandă liberă pe care să accelereze înainte de a se insera între celelalte maşini.

 M-a uimit mai ales faptul că nu m-am gândit niciodată la acest lucru care pare evident odată ce ţi-l spune cineva. Câte alte reguli simple şi utile ne-ar putea ajuta dar nu suntem conştienţi de ele ?

 Mi-am dat de curând seama că regula se poate aplica şi în alte părţi, de exemplu pe Podul Grant (când se poate circula în viteză pe el).

 Chiar şi la intrările pe autostradă, deşi există bandă de accelerare, este prea mică şi uneori cel care intră este nevoit să oprească la capătul benzii de accelerare pentru că prima bandă este ocupată. Şi aici ar ajuta foarte mult să ne mutăm pe a doua bandă.

 Pentru mine este un pic contraintuitiv, de obicei merg mai puţin repede şi de aceea stau mult pe banda întâi pentru a putea fi depăşit de cei care merg mai repede. Mi-am propus însă să fiu mai atent la aceste situaţii.


Mai filosofic

  Într-un post mai vechi despre civilizaţie ridicam problema regulilor "bune", care aplicate pe scară largă aduc beneficii tuturor. Mici politeţuri, precum a lăsa pe cineva să treacă atunci când oricum drumul este blocat pe sensul tău, au proprietatea că necesită un efort mic, care este cu prisosinţă returnat dacă ajungi la un moment dat în situaţia celui ajutat.


"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

2010-12-13

Paul Krugman book review - Mecanismul crizei din 2008

Review Carte - Paul Krugman
Întoarcerea economiei declinului şi criza din 2008
- partea a III-a -
(mecanismul crizei din 2008)

Introducere


 Aceasta este partea a treia a ciclului despre "Criză", aşa cum este văzută de Paul Krugman în cartea sa susnumită (sau cel putin cum am inţeles eu).

 În prima parte am arătat cum apar crizele, folosind un model simplificat. În partea a doua am trecut în revistă crizele majore care au precedat criza din 2008.  În această a treia parte (ultima) voi descrie "Criza financiară mondială declanşată în 2008", criză din care nu am ieşit încă.



Situaţia din 2005-2009

 În 2005, preţurile imobiliarelor în SUA şi-au atins maximul suportabil, dar puţini au observat. Preţurile au continuat să crească din inerţie, dar volumul vânzărilor a început să scadă uşor.

 În 2006, preţurile au început să scadă lent, coborând 3% până în 2007.

 Din 2007 preţurile au început să scadă mai accelerat, coborând 15% până în 2008.

 În 2007 existaseră câteva "trepidaţii financiare" legate de declinul pieţei imobiliare, dar situaţia parea a fi sub control.

 În iunie 2008, Tim Geithner de la Banca Rezervei Federale afirma că sistemul financiar nebancar ("băncile" de investiţii) sunt vulnerabile la o reacţie în lanţ declanşată de retrageri de numerar, nefiind sub protecţia băncii centrale precum băncile "clasice".

 Pe 15 septembrie 2008 s-a declanşat criza prin picarea unei "bănci de investiţii" - Lehman Brothers


Balonul imobiliar

 Locuinţele s-au evaluat constant ani la rând. În 2006 lucuinţele erau probabil supraevaluate cu 50%. S-a format ceea ce se numeşte un "balon imobiliar" : toată lumea vede că preţurile cresc, deci acceptă să plătească un preţ mai mare acum, sperând că valoarea casei să crească. Creditorii cer avans mic, crezând că valoarea casei va acoperi întotdeuna valoarea banilor împrumutaţi.

 La un moment dat preţurile ajung insuportabil de mari şi atunci preţurile încep să scadă. Odată preţurile intrate pe trend uşor scăzător, nimeni nu mai cumpără, aşteptând să scadă preţul şi mai mult. Lipsa cererii face ca preţul să se prăbuşească vertiginos.

La data scrierii cărţii existau 12 milioane de americani a căror casă valora mai puţin decât mai aveau de plătit la credit, deşi majoritatea au împrumutat sub 80% din valoarea de cumpărare a casei. Existenţa falimentului personal face mai rentabil pentru mulţi să nu mai plătească ratele şi să se lase executaţi de bancă.

Casele au pierdut din valoare în jur de 8 trilioane de dolari, din care 7 trilioane au pierdut proprietarii şi (doar) 1 trilion investitorii.  Suma nu este mare în sine, dar a generat o reacţie în lanţ.

Creditele bancare au avut un impact mic asupra crizei. Dereglementarea nu a fost o cauză a crizei, pentru simplu motiv că instituţiile respective (nebancare) nu au fost niciodată reglementate. Doar volumul a crescut iar reglementările nu au apărut la timp.


Mecanismul crizei din 2008

  Krugman afirmă că de fapt criza a fost generată în principal de instituţiile financiare nebancare, care nu aveau protecţia FED.

 Magnitudinea crizei a fost dată de creşterea foarte mare a capitalului acestor instituţii care ajunseseră să circule cu doar 60% mai puţini banii decăt cei care circulau în sistemul bancar. Sistemul bancar clasic era mai bine reglementat şi protejat de banca centrala (FED), spre deosebire de instituţiile financiare nebancare.
 
 Sistemul nereglementat aducea câştiguri mai mari deşi la riscuri mai mari. Acest lucru a făcut ca într-o economie care părea să neargă doar în sus, băncile de investiţii să înflorească. Societăţile financiare nebancare atinseseră bilanţuri contabile de 4 trilioane dolari, in condiţiile în care activul întreg sistemului bancar era de 10 trilioane.

FED este responsabil oficial doar de salvarea băncilor clasice, nu şi a societăţilor financiare nebancare (numite impropriu "bănci de investiţii").

Totuşi FED-ul a intervenit şi salvat în martie 2008 banca de investiţii Bear Stearns, dar FED nu a mai intervenit şi la picarea Lehman Brothers pe 15 septembrie 2008, ceea ce a declanşat oficial criza. Abia când criza s-a declanşat mai distructivă decât s-a anticipat, FED a început să recapitalizeze banci şi alte societăţi financiare (faţă de a cumpărat activele toxice cum era planul iniţial).

Alen Greenspan care a condus FED-ul înainte de criză, a avertizat verbal despre pericolul unei bule, dar nu a luat măsuri (creşterea dobânzii), criza izbucnind după plecarea sa. Strategia de de-reglementare a fost în direcţia imprimată de administraţia Bush.

Cauzele crizei din 2008

 Ca şi crizele mai mici anterioare, criza din 2008 s-a propagat printr-un mecanism autoîntreţinut, la fel cum au apărut şi baloanele care s-au spart.

  • Baloanele financiare, generate de injecţia de bani peste capacitatea de crştere a economiei a crescut preţul imobiliarelor şi a unor investiţii speculative. La un moment dat era inevitabil ca bogaţia din pix să dispară, nu există suficientă bunăstare produsă în economie.
  •  Isteria retragerii de capital generează vănzări de active la preţuri subevaluate şi cereri de rambursare credite, care generează alte vânzări de active, care duc la devalorizare şi pierderi din ce în ce mai mari într-un cerc vicios.
  • Hazardul moral : situaţie în care un agent economic poate investi cu câştig probabil dar altcineva suportă riscul pierderilor. De exemplu o firma care câştigă comision din acordarea creditelor unei bănci nu riscă nimic dacă creditele se dovedesc neperformante, suferă banca. Aceeasi situaţie este la creditele garantate de stat, banca poate doar să câştige, statul/contribuabilii îşi asumă riscul.
  •  Problema politicilor monetare într-o piaţă cu monedă globală este că diferite zone geografice au nevoie de politici diferite/incompatibile. O regiune poate avea nevoie de stimulare a împrumuturilor (scăderea dobânzilor), o alta regiune poate avea nevoie de temperare a supraâncălzirii economice prin creşterea dobânzii băncii centrale.


Metode de combatere a crizei (Krugman):
  • creşterea lichidităţii şi a investiţiilor statului pentru rezolvarea simptomelor. Trebuie crescută cererea şi creditarea până atinge din nou capacitatea economiei de a produce (nu mai mult). Krugman consideră că este o criză de cerere, care este sub capacitatea economiei. Aici am o parere diferită, voi reveni.
  • după atenuarea crizei, reglementarea tuturor instituţiilor financiare ne-bancare care dau servicii de tip bancar după modelul bancilor clasice, apărate de FED.


Bonus : trilema valutară (tot de la Krugman citire)

 Există 3 sisteme valutare posibile, fiecare poate atinge maxim 2 din 3 desiderate (dorite) :

  1. libertatea de a ajusta politicile monetare - de ex. emisia de monedă, dobânda de referinţa (pentru a ajusta inflaţia şi a echilibra balanţa externă)
  2. curs valutar stabil - pentru a securiza agenţii economici care depind de import/export
  3. circulaţia liberă a capitalului - pentru a încuraja investitorii

Fiecare ţară trebuie să renunţe la una:
  1.  Argentina în 1990 a renunţat la libertatea politicilor monetare promiţând acoperirea în dolari, deci faptul că nu poate printa mai multă monedă locală decât rezervele în dolari 
  2. SUA şi Australia au renunţat la stabilitatea cursului
  3. China a implementat mecanisme de control al capitalurilor

Trilema vine din faptul că investitorii nu prea vin dacă nu au şi libertatea să plece. Dacă vin investiţii mari (cu valută), moneda locală se apreciază, iar când se retrag moneda locală se devalorizează, deci afectează cursul.

 Dacă încerci să stabilizezi cursul trebuie să controlezi circulaţia capitalului sau să legi emisia de monedă locală de cantitatea de investiţii. De multe ori asta se lasă cu o criză naţională urâtă. Dacă blochezi investitorii să plece alţii nu mai vin. Dacă aperi cursul poţi sfârşi în faliment : ramâi fără valută sau economia rămâne fără monedă locală suficientă.


"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

Facebook